JURNALUL On-Line Romania                                                                         STIRI SPORT - pagina 3
.
        S P O R T
  Cupa României: CFR Cluj- FC Timişoara
   
 Sâmbătă, 13 iunie 2009, va avea loc finala Cupei României- Timişoareana, ediţia 2008-2009, între CFR 1907 Cluj şi FC Timişoara.
Meciul se va disputa pe stadionul Municipal “Tudor Vladimirescu”, din Târgu- Jiu, cu începere de la ora 20:45.
    CFR Cluj şi FC Timişoara se întâlnesc pentru prima dată într-o finală de cupă. Clujenii deţin trofeul, după ce anul trecut i-au învins în finală pe cei de la Unirea Urziceni, cu scorul de 2-1.
Steaua Bucureşti deţine cele mai multe trofee în această competiţie, 20.
    Câştigarea Cupei, ar însemna pentru ambele echipe salvarea întregului sezon. CFR Cluj s-a clasat pe locul patru în campionat iar FC Timisoara a ratat titlu şi a terminat pe poziţia a doua.
    În penultimul act al competiţiei CFR Cluj a trecut de FC Vaslui cu scorul de 2-0. FC Timişoara i-a învins pe cei de la Dinamo Bucureşti în semifinală cu 4-1.
  Manchester United şi-a dat acceptul ca Ronaldo să ajungă la Madrid pentru 93 de milioane de euro!
    
Manchester United a emis un comunicat pe pagina oficială de internet a clubului prin care confirmă că este de acord cu transferul lui Cristiano Ronaldo la Madrid. Tranzacţia se va face în schimbul a 93 de milioane de euro Suma oferită de madrileni reprezintă un record în materie de transferuri, afacerea urmînd a se realiza pînă la sfîrşitul lunii.
  Vettel şi Schumacher faţă în faţă la Cursa Campionilor
    
Comparat de mulţi fani ai Formulei 1 cu multiplul campion mondial, Sebastien Vettel va avea ocazia să dea piept cu Schumacher la finalul anului, în Cursa Campionilor. Evenimentul care va avea loc pe “Cuibul de pasăre” din Beijing adună la start mai mulţi campioni din sporturile cu motor. Deşi nu mai concurează de doi ani, Schumacher a fost şi el invitat
.

DUPA NOI NU ASTEPTI
ACTUALITATE ACTUALITATE ACTUALITATE ACTUALITATE
DECLARATII:  
        STIRI SPORTIVE BETON
  CFR Cluj, 2,2 milioane de euro din drepturi de televizare
   
  Formatiile din Liga 1 de fotbal isi vor rotunji serios bugetele cu banii cuveniti din drepturile de televizare. Campioana din acest sezon, Unirea Urziceni, va incasa 3,2 milioane de euro, in timp ce Timisoara, ocupanta locului doi, se va multumi cu 2,5 milioane de euro. Dinamo Bucuresti, situata pe locul trei in aceasta editie de campionat, va strange in “vistierie” 2,2 milioane de euro.
     Suma totala impartita de cele 14 formatii din Liga 1 si de cele patru nou-promovate este de 28 de milioane de euro. Sume importante pot merge si spre echipele clasate intre pozitiile 3-6, Europa League oferind castiguri de minimum trei milioane de euro pentru echipele care ajung in faza grupelor. La randul lor, echipele nou promovate din Liga a II-a vor incasa cate 800.000 de euro.
  Clasamentul Ligii 1 dupa banii incasati din drepturile de televizare:
1. Urziceni - 3,2 milioane de euro
2. FC Timisoara - 2,5 milioane de euro
3. Dinamo - 2,2 milioane de euro
4. CFR Cluj - 2,2 milioane de euro
5. FC Vaslui - doua milioane de euro
6. Steaua - doua milioane de euro
7. U Craiova - 1.8 milioane de euro
8. Rapid - 1.8 milioane de euro
9. FC Brasov - 1.5 milioane de euro
10. FC Arges - 1.5 milioane de euro
11. Pandurii - 1.2 milioane de euro
12. Otelul - 1.2 milioane de euro
13. Bistrita - un milion de euro
14. Poli Iasi - un milion de euro.
  Gaz Metan - CFR 2-0
    
Jucatorii lui Gaz Metan raman sa spere ca FC Arges va fi retrogradata in locul lor. Elevii lui Cristi Pustai se pot lauda cu faptul ca nu i-a invins nicio echipa din primele 5 clasate
.
  Clasament Liga 1
1. Urziceni            70
2. FC Timişoara   67

3. Dinamo              65
4. CFR Cluj            59
5. FC Vaslui           57
6. Steaua                56

7. Craiova              56
8. Rapid                  55
9. FC Brasov          55
10. FC Arges          44 ?
11. Pandurii           43
12. Oţelul Galaţi   40
13. Gloria Bistriţa 38
14. Poli Iasi
             37
15. Gaz Metan Mediaş 36
16. Farul Constanţa    30
17. CS Otopeni              22
18. Gloria Buzau
       17.
        DE GURIȚELE LOR GRĂITE
  Agonie si extaz!
   
  Tehnicianul Liviu Ciobotariu a declarat, dupa victoria echipei CS Otopeni, scor 6-0, cu Farul Constanta, in ultima etapa a Ligii I, ca este bucuros pentru acest succes al echipei sale... "Sunt fericit ca am batut! Pacat ca am retrogradat!".
 Alexandru Piturca a avut o prima parte de sezon extrem de buna, care a atras atentia formatiilor importante din Liga I
    
Atat Steaua, cat si Timisoara, prin vocile patronilor lor, au afirmat ca l-ar vrea la echipa. Piturca Jr: "Presedintele se lauda ca ma lasa sa plec!" Condescu: "N-am nicio oferta pentru el!".
  Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabau a declarat,

    
dupa ultima infrangere suferita de Gloria Bistrita, in deplasare, cu Gloria Buzau, scor 2-1, in ultima runda a Ligii I: "S-a facut dreptate! Unirea merita titlul!".
  "Eventul in sezonul viitor!"
   
  Directorul general al echipei Otelul galati, Marius Stan, are o singura dorinta la implinirea varstei de 52 de ani, formatia pe care o conduce sa nu se mai zbata pentru evitarea retrogradarii si calificarea in Liga pentru Europa.
"Chiar daca sunt dinamovist, ma bucur pentru Timisoara!"
    
Victor Becali se bucura ca Timisoara si-a primit punctele inapoi de la TAS, chiar daca, in urma acestei decizii, Dinamo va juca doar in Europa League.
  Dumitru Dragomir:

    
"Dinamo l-a dat afara pe Galamaz si acum n-are niciun fundas ca el!".
  Iordănescu: "Dacă nu se implica DNA-ul, Unirea nu ar fi ajuns niciodată campioană"
   
  Anghel Iordănescu, fostul tehnician al naţionalei României, a comentat succesul Unirii Urziceni şi a spus că ialomiţenii nu ar fi cîştigat niciodată dacă DNA-ul nu ar fi făcut curăţenie în arbitraj. "Recunosc greşeala cînd am spus că Dan Petrescu nu poate să aducă mai mult de Cupa UEFA la Urziceni. La fel, am spus că nu o să avem o campioană curată.
  RAPID la cea mai slaba clasare din ultimele 12 sezoane!
    
Echipa Rapid a incheiat editia 2008-2009 a Ligii I pe pozitia a opta, aceasta fiind cea mai slaba clasare din ultimii doisprezece ani, informeaza site-ul oficial al gruparii giulestene.
  Solutia salvatoare pentru DINAMO: "Rednic sa fie pastrat, contractele diminuate si jumatate din lot OUT"

    
Presedintele LPF a comentat situatia de la Dinamo, club care in ultimele 3 etape a pierdut atat titlul, cat si locul secund
.
 
DUPA NOI NU ASTEPTI
PREZENTARE
  PSD vrea privatizarea Universităţii Cluj
    
Liderul grupului de consilieri locali PSD, Remus Lăpuşan, acuză Executivul Primăriei că ar purta vina principală pentru retrogradarea în Liga a III-a a echipei de fotbal Universitatea Cluj. El afirmă că reprezentanţii Primăriei nu au ştiut să gestioneze situaţia apărută după ce Universitatea Cluj a retrogradat din Liga I, la sfârşitul sezonului trecut.
Liderul grupului de consilieri locali ai PSD este de părere că Universitatea Cluj ar trebui privatizată. El spune că doar un management privat ar putea să readucă echipa clujeană în prima ligă.

Copyright 2002-11   © RC. Smol.Ro a trademark of Banat php and Smol Group.   Toate drepturile rezervate.

PUBLICITATE